Review by Cristian333

Chima

Bun venit in Taramul Chima. Un loc ce era candva paradisul, acum a devenit campul de lupta pentru triburile de animale care incearca sa cucereasca unica sursa de putere: Cristalele CHI. Vechii dusmani isi unesc fortele impotriva creaturilor ce ies din intuneric in cautarea cristalelor: liliecii, paianjenii si scorpionii.
Din nou aliati, Laval si Cragger il vor infrunta pe Scorm, regele scorpionilor si masinaria sa pentru a recupera cristalul CHI…

Acesta este setul 70132 Scorm’s Scorpion Stinger, sau mai pe romaneste, Masinaria Scorpion a lui Scorm. Face parte din seria Legends of Chima, vine cu 434 de piese, 3 minifigurine iar pretul este, la data publicarii articolului, de 188 de lei.

Ambalajul si piesele
Pe cutie putem vedea noul logo Chima in verde lime, o imagine a setului in sine, cu Laval si Cragger atacand Scorpionul, iar mai jos, cele 3 figurine: Scorm, Cragger si Laval.
Cutia
Pe partea din spate ni se prezinta functiile Scorpionului: lansatorul de bile, cu 5 bile incluse si clestii care incearca sa-i prinda pe Laval si pe Cragger.
Cutia2
In interior gasim 5 pungi, dintre care 4 numerotate, doua manuale cu instructiuni si un set de stickere transparente.

Desi nu sunt fan al stickerelor, pot sa spun ca astea arata chiar foarte bine si cu siguranta adauga detalii si texturi interesante.
stickere
Am adunat si cateva piese care mi s-au parut mai neobisnuite, rare sau in culori noi.

Minifigurinele
Trecem acum la cele 3 figurine: Scorm, Laval si Cragger.
Scorm Este regele scorpionilor din Chima si il puteti gasi doar in acest set. Scorm poarta o armura unica, aurie, care permite atasarea cozii de scorpion.
ScormScorm 2
Capul este compus din doua piese: masca si un cap normal de minifigurina, care e la fel pentru toti scorpionii.

Masca insa, este unica, iar modelul imprimat este superb.
Masca

Urmatoarea minifigurina este Laval, care poarta o armura Chi. Acesta vine cu un scut si o noua sabie, Shado Valious, deasemenea exclusiva pentru acest set.
Laval
Pe spate Laval poarta un rucsac cu doua bombe Chi atasate.
Laval2 Asa cum ne-am obisnuit la figurinele Chima, detaliile imprimate sunt uimitoare.
Laval2Laval3

Al doilea erou inclus in set este Cragger, care acum si-a unit fortele cu Laval. Acestia poarta aceiasi armura, iar singura diferenta este culoarea bratelor si a picioarelor. Cragger are si el propria sa arma, mult prea mare in comparatie cu minifigurina, numita Scale Ripper.
Cragger
Cragger si Laval au un design asemanator.
Cragger2Cragger3

Dintre cele 3 figurine, preferatul meu este Laval, pentru numarul de accesorii pe care le poarta. Sa nu uitam totusi de Scorm, o minifigurina foarte detaliata care isi merita toti banii. Spre deosebire de celelalte doua figurine, Cragger m-a dezamagit. Acesta nu are nici o armura unica si nici nu vine cu mai multe accesorii. De asemenea, “print-ul” de pe masca si cap este de o calitate inferioara. Nota pentru figurine este 4/5.

Constructia
Constructia este impartita pe cele 4 pungi. Dupa prima parte avem “scheletul” din piese Technic, care va face modelul mai rezistent, si cele 3 figurine, cu tot cu accesorii. Mecanismul ce actioneaza clestii este construit din timp, fiind una din principalele “atractii” ale acestui set.
Part 1
In partea a doua se acopera scheletul cu niste piese folosite de obicei in seria City pentru capotele de masina, dar se pare ca se potrivesc si aici.
Part2
Se adauga capul si “rezervoarele cu venin”, unde s-a folosit o tehnica interesanta pentru a depozita sferele Zamor.
part3
In ultima parte a adaugam coada si clestii.

Constructia a fost simpla, dar ingenioasa. S-au folosit piese System dar si piese Technic iar rezultatul a fost unul placut. Nota 5/5.

Modelul finisat
Masinaria Scorpion are un design neobisnuit pentru un vehicul, dar reuseste sa surprinda foarte bine imaginea unui scorpion imperial, probabil sursa de inspiratie a celor de la LEGO. Acesta este inarmat cu o pereche de clesti amenintatori si cu un ac veninos; ambele construite din piese Bionicle sau Hero Factory.
Scorpionul
Scorpionul are  niste mandibule puternice gata sa-si inhate prada, colti veninosi si sase ochi fiorosi.
Sase ochi sunt mai buni decat doi
Intreg corpul ii este acoperit cu un strat de armura ciocolatie, care la randul ei este acoperita cu… stickere. In centru se afla “cabina” din care Scorm controleaza Scorpionul iar in partea din spate, motorul pe baza de CHI.

Coada este si ea protejata de placi de armura, dar si de tepi aurii.
Coada

Si chiar daca acest model are un design unic, nu este tocmai ceva de pus in vitrina. Nota pentru design este 3/5.

Functiile Scorpionului
Cele 3 roti il fac foarte usor de manevrat, in ciuda dimensiunilor sale, iar roata din plastic aluneca pe suprafete, chiar si pe covor.
Roata
La capatul cozii se afla acul de scorpion si lansatorul de bile. Ma bucur ca nu au inclus rachete flick-fire in acest set si au ales aceasta alternativa, lansatorul Bionicle fiind mai puternic si mai usor de utilizat.
Lansatorul
Insa partea cea mai interesanta sunt clestii si felul in care functioneaza. Acestia sunt actionati de doua butoane din fata cabinei lui Scorm.
Butoane
Mecanismul Technic este cel care pune totul in miscare cu ajutorul unor benzi elastice si a unor conexiuni elaborate. Probabil ca pentru constructorii Technic acesta este un sistem simplu, insa mie mi se pare foarte ingenios.Technic
Clestii sunt destul de puternici sa prinda minifigurine sau alte obiecte usoare.
Cleste

Sunt sigur ca multi copii vor aprecia acest set pentru ce poate sa faca. Nota pentru “playability” este 5/5.

Concluzie
Iata ca am ajuns la sfarsitul acestui review. Dupa parerea mea, acesta este un set reusit, probabil unul dintre cele mai bune seturi din seria Legends of Chima si spun asta pentru ca apreciez designul unic, tehnicile de constructie folosite si minifigurinele incluse, dar mai ales piesele, acesta fiind setul perfect pentru cei ce prefera sa isi construiasca propriile modele cu piese speciale. Dar sa nu uitam nici de copiii care se vor distra cu Masinaria Scorpion, ceea ce il face si un cadou potrivit pentru fanii LEGO de toate varstele. Recomand 70132 Scorm’s Scorpion Stinger mai ales copiilor, dar si celor ce cauta piese rare la un pret bun. Nota 4,25/5