Dragilor, daca la concursurile Technic, una dintre conditii este asemanarea MOC-ului cu un model real, pornesc acest concurs ce va avea la baza aceasta regula. Practic, puteti construi orice MOC care sa reflecte cat mai fidel un obiect real pe care il aveti in casa.
Iata care sunt COORDONATELE CONCURSULUI:
- Construiti un MOC care sa se incadreze in tema concursului: Show Me What You Have in Your House, si anume orice tip de creatie ce reprezinta un obiect ce se regaseste in casa voastra si care sa fie exemplificat printr-o poza reala. Incercati sa construiti MOC-ul cat mai asemanator cu obiectul real, respectand inclusiv culorile, in masura in care le aveti disponibile. Va fi necesara si o fotografie cu obiectul real.
- Va puteti inscrie creatiile pana pe 16 octombrie, ora 16:10, completand formularul al carui link il gasiti mai jos.
- Juriul va fi alcatuit din membri AFOLi care doresc sa isi exprime preferintele, insa fara drept de a participa la concurs.
- Clasamentul il voi anunta pana pe 19 octombrie.
- Pun la bataie 3 premii, ce vor putea fi alese de castigatori in ordinea clasamentului, si pe care le voi anunta dupa ce se incheie perioada de inscriere.
REGULI GENERALE
- Concursul este deschis exclusiv membrilor activi ai forumului RoLUG, cu cel putin o postare. Daca nu ai cont inca, iti poti face aici.
- Creatia trebuie construita exclusiv din piese LEGO originale fizice (nu se accepta creatii digitale) si sa nu mai fi fost publicata nicaieri inainte. De asemenea, creatiile trebuie sa ramana anonime pentru a nu influenta juriul.
- Va puteti inscrie cu mai multe creatii, insa lucrarile trebuie sa fie proprii si individuale, nu colective.
- Dupa publicarea creatiei, veti primi o confirmare pe e-mail in care vom preciza numarul de concurs ce i-a fost atribuit acesteia. In cazul in care consideram ca nu sunt indeplinite toate conditiile concursului, ne rezervam dreptul de a nu publica creatia, insa va vom anunta acest lucru. Datele personale nu vor fi facute publice si nici fotografia in care apareti si voi nu va fi publicata.
- Juratii vor nota creatiile in functie de mai multe criterii (originalitate, complexitate, tehnici de constructie, estetica, incadrare in tema).
- Un concurent nu poate castiga mai mult de un premiu.
- Toate lucrarile vor fi postate si pe pagina de Facebook RoLUG.
- Creatiile inscrise in acest concurs vor participa si la concursul „Marea MOC-uiala”.
- Discutiile referitoare la concurs le purtam aici.
Creatiile din banner le apartin lui Vitreolum, Chyck, Homersapien si NicuS.
Ce premii se pun la câstig?
Premiile se anunta dupa incheierea concursului, ca sa pastram surpriza pana la final.