Cam tirziu scriu aici (de cind sint* prin preajma? de vreun an? cam asa ceva), dar nu s-a potrivit altfel. In plus, pina mai ieri nici nu aveam ce arata.
Pina acum un an, ce mai, nici nu montasem vreun set LEGO (cu toate ca in ultimii zece ani am cumparat destul de multe - cu, practic, fiecare ocazie speficica celulei de baza care ma include in continuare - daca tot e de baza!). Anul trecut, insa, am luat doua trenuri, urmarind, pe de o parte, sa mentin interesul viu al unui alt membru al celulei deja mentionate si, pe de alta parte, sa gasesc raspuns uneia dintre propriile mele intrebari.
Vrusesem, oarecum, dintotdeauna (= in ultimii zece ani...) sa incerc un tren LEGO, dar, pe linga toate, mi se parusera foarte scumpe. Daca luam, de pilda, 60052, trenul de marfa cel mai recent, pretul sau se intinde, azi, de la 676 la 974 de lei (http://bit.ly/2fO45c4); cu alte cuvinte, un salar minim pe economie. Imoral, mi se parea. Si lucrurile nu s-au schimbat cu nimic! (Gasesc, adica, la fel de imoral si azi sa dai atitia bani pe o jucarie, fie ea cit de complexa, cita vreme poporul o duce la fel de prost. In vreme ce omul de rind american ia noua, zece trenuri, romanul oarecare ia tot la unul-unul si un sfert. Si nu ii mai ramine nimic pentru piine, apa, curent... Sigur, somalezii si chiar bulgarii stau mai rau decit noi, dar etc., etc.)
De anul trecut, s-au adunat citeva seturi. Cele mai multe, inca nedesfacute (explicatie simpla; nu intru acum in detalii, dar nu ocolesc nici o** intrebare - daca ii pasa cuiva intr-atit, incit sa aloce timpul necesar scrierii acesteia). Luate in conditii financiare de asa natura, incit sentimentul meu de vinovatie sa fie cit mai mic (reduceri chiar masive si ocazii chiar spectaculoase).
Vin dinspre trenulete electrice (pe 12 mm - sau TT). Primul l-am primit pe la sase-sapte ani, restul - locomotive, vagoane, sine - s-a adaugat pina la 18-20 de ani. De atunci, viata s-a tot intimplat si trenurile au cam stat in cutiile lor. Dar nu uitate. LEGO, in circumstantele date, mi-am spus, ar putea fi un bun substitut.
Dar trenurile nu pot veni singure. Trebuie sa le creezi un mediu. Trebuie sa fie integrate.
Si trenurile LEGO au venit cu nenumarate alte seturi LEGO - cu precadere din seriile City, pentru vehicule si personaje, si Creator, pentru cladiri.
Nu pare ca se mai poate vorbi despre un simplu substitut...
Atit cred ca este suficient (ca explicatie de inceput, daca nu altceva).
In incheiere, asadar, prima incercare de traseu:
http://bit.ly/2v4aHoL.
Cu detalii in descriere.
Sper ca oricui le va incerca, cele citeva ture ii vor face placere!
Orice comentariu este, desigur, binevenit! (Daca, cine stie, un limbaj mai dur se impune a fi folosit, trimiteti-mi - linistiti! - un mesaj particular. Copiii, inclusiv cei din noi, sa nu se simta stinjeniti sau abuzati.
Calatorie placuta!
* Pentru „î” in loc de „â” si „sînt” in loc de „sunt”, vezi, ca punct de pornire, „Despre folosirea literelor «î» și «â»” de Alf Lombard (http://bit.ly/2uLvtOR). Ca sa nu avem discutii!
** Alt subiect fascinant!










